Harum horum sau horum harum (lat. genitivul plural: horum – harum – horum al pronumelui demonstrativ: hic, haec, hoc = acesta) – Datorită felului ciudat cum se pronunță aceste cuvinte, vechii profesori de latină le dădeau drept exemple de bolboroseală fără înțeles. De-a lungul vremii, pînă astăzi, expresia și-a păstrat această destinație. Goethe, în epigrama Zeichen der Zeit (Semn al timpului), scrie: Hör' auf die Worte harum horum: / Ex tenui spes saeculorum. Adică: Încetează cu vorbele harum horum: / Din puțin se formează speranța secolelor. Iar Eminescu, în Scrisoarea II, spune: „Cu murmurele lor blînde, un izvor de horum-harum, Cîștigînd cu clipoceală nervum rerum gerendarum.” LIT.